OBLIG'ATIE, obligaţii, s.f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. Hârtie de valoare care conferă posesorului ei calitatea de creditor si-i dă dreptul de a primi, pentru suma împrumutată, un anumit venit fix sub formă de dobândă. [Var.: obligaţi'une s.f.] - Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.
Sursă : DEX'98 (37766)  - ana_zecheru

OBLIG'ATIE s. 1. datorie, îndatorire, însărcinare, sarcină, (înv.) dator, datorinţă, îndatorinţă. (~ ta este să rezolvi problema.) 2. v. oficiu. 3. an-gajament, îndatorire, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta faţă de el este ...) 4. îndatorire, răspundere. (Are multe ~.) 5. datorie, îndatorire, (livr.) servitute. (~ faţă de propria noastră concepţie.) 6. v. cerinţă.
Sursă : Sinonime (197283)  - siveco

oblig'aţie s. f. (sil. -bli, -ţi-e), art. oblig'aţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. oblig'aţiei; pl. oblig'aţii, art. oblig'aţiile (sil. -ţi-i-)
Sursă : DOR (266156)  - siveco

OBLIG'ATI//E ~i f. 1) Sarcină obligatorie; angajament; datorie. 2) Act juridic care obligă o persoană la o anumită acţiune. 3) Hârtie de valoare care se emite cu ocazia unui împrumut de stat. [G.-D. obligaţiei; Sil. -bli-, -ţi-e] /<fr. obligation, lat. obligatio, ~onis
Sursă : NODEX (345174)  - siveco